GEORGE SERBAN – membru fondator și președintele asociației
Data nașterii: 3 decembrie 1945Profesie: economist,absolvent al Academiei de Studii Economice.
Deputat în legislatura 1996-2000Din anul 2014 am renunțat laorice apartenență la un partid.
Alături de colegii și prietenii mei am înființat Asociația MAI ÎNTÂI ROMÂNIA fără nicio legătură cu partidele politice, asociație finanțată din propriile noastre venituri, pentru a-i asigura autonomia.
Cred într-o Românie cu o independență reală, nu modernistă, cu o autonomie reală neafectată de epoleți sau de tratate internaționale mistificatoare ale autonomiei României independente.
Vasile Băescu – membru fondator
S-a născut la data de 08.07.1967 în com. Mateești, jud. Vâlcea.
Economist și teolog, fost ofițer în cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Susținător al valorilor naționale și convins că singura formă de guvernământ care ar fi ridicat din nou România, a fost și va rămâne monarhia-constituțională.
”Cred în România românilor, în Europa națiunilor și în libertatea de exprimare. Sunt creștin ortodox practicant și-mi doresc să împlinim sfaturile Sf Apostol PAVEL din Epistola către Galateni Cap.V, versetul 26 : ” Să nu fim iubitori de mărire deșartă supărându-ne unii pe alții și pizmuindu-ne unii pe alții.”
Adrian Stroea – membru fondator
Născut la 1 iulie 1960 în Pucioasa, județul Dâmbovița.
General de brigadă (r).
Profesor universitar dr. la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
Fost inspector al artileriei române, comandant al Centrului de instruire al artileriei terestre, comandant de unitate şi mare unitate.
Autor (coautor) a 23 de cărți şi a câtorva zeci de articole şi studii.
Republican convins, servant devotat Oştirii şi națiunii române.