De ani de zile încerc să explic mai în glumă, mai în serios de ce nu consum literatură şi nu mă uit la filme. Am liste întregi de recomandări de la oameni de-o inteligenţă mult peste medie, bine intenţionaţi, dar care au rămas la stadiu de listă până în ziua de azi – recomandările, nu oamenii. 
De ce se întâmplă fenomenul ăsta? Poate ar fi bine să explic şi când s-a instalat nu refuzul, ci incapacitatea de a mai consuma astfel de produse artistice/culturale altfel decât ocazional, în situaţii cu adevărat speciale.
Într-o anumită măsură, lucrurile au luat-o în direcţia asta cam pe la începutul liceului. Până la liceu citisem nebuneşte tot ce-mi cădea în mână, şi mişcându-mă mereu printre oameni semnificativ mai în vârstă decât mine, am avut parte numai de recomandări extraordinare, cu tot cu facilitarea accesului la operele respective (în vremea aceea era totuşi o problemă într-un oraşel ca Bistriţa). Am mai povestit însă despre faptul că nu abordez informaţia de la nivelul solului, centimetru pătrat cu centimetru pătrat, ci mai degrabă mă folosesc de “privirea din avion”, de metoda hărţilor, de abordarea generală, sistemică, dublată de anumite detalieri acolo unde e necesar, dar nu mai mult decât e necesar.
În condiţiile acestea, citind mult, vizionând multe filme o vreme, consumând mult produs finit, vrând-nevrând extragi sintetic nişte idei de fond care se repetă în abordări diferite, în forme stilistice diferite. Adică vorbim despre adăugarea unor perspective subiective, care induc un anumit gen de stare. Condiţia ca să rămâi interesat de noi astfel de produse este ca tu să nu fii capabil ca pornind de la experienţa directă să obţii stări de o intensitate mai mare decât ceea ce îţi oferă lucrările respective. În ce mă priveşte, utilitatea consumului de alţi autori a încetat odată cu asimilarea unui volum lexical suficient de generos încât să îmi permită să formulez ce gândesc, e chiar atât de simplu, pentru că la nivel de stare, oricât de minunat ar fi scris cineva, nu mai avea nicio şansă de a intra în competiţie cu ceea ce îmi oferea experienţa directă, informaţia ştiinţifică la care de acum aveam acces datorită vârstei, interacţiunea directă cu cei din proximitate.
Desigur, există excepţii, ca întotdeauna, dar vorbesc despre atitudinea generală. Iar din punctul acesta sigur că timpul primeşte o cu totul altă importanţă în luarea deciziei de a parcurge sau nu o lucrare, că e o carte, că e un film – ştiind că poţi folosi acelaşi interval pentru experienţe personale care te-ar încărca mai mult, este un reflex absolut previzibil faptul că preferi să cauţi intensitatea mai mare. Aşadar, selecţia lecturilor o voi face mereu în favoarea informaţiilor, a faptelor, a ştiinţificului şi in defavoarea literaturii cu titlu de artă. Similar, un documentar mai degrabă decât un film artistic. Şi deasupra tuturor, mai degrabă experienţa directă, printre oameni. Cine doreşte să o numească incultură, să o facă, mi-e egal.
Am spus-o mereu şi mi-a fost interpretată drept glumă, unii suntem talentaţi la scris, alţii la citit – nu e glumă deloc, suntem din construcţie predispuşi fie la a genera mesaj, fie la a consuma mesaj gata ambalat de alţii. Nu din ignoranţă nu citesc şi nu vizionez ce-mi trimiteţi, dar nu vă pot obliga să mă credeţi pe cuvânt. (Iar atunci când mă opresc din scris ca să citesc, aşa cum s-a întâmplat de curând, mă întrebaţi în privat de ce nu mai scriu. : )) Şi se întâmplă rar.)
Dacă mă întrebaţi, problema societăţii actuale e aceea că sunt tot mai puţini generatori de conţinut de bună calitate şi tot mai mulţi consumatori de conţinut de proastă calitate. Ca atare, mă tem că soluţia nu e ca şi puţinii generatori de mesaj care au mai rămas să fie puşi la lecturi suplimentare.
Acceptaţi realitatea aşa cum e sau căutaţi ceva mai bun în altă parte, eu afară de transparenţă şi asumare nu am ce să vă ofer.
Artificial intelligence creates content for the site, no worse than a copywriter, you can also use it to write articles. 100% uniqueness :). Click Here: https://google.com/amp/s/clck.ru/32oo8j