Doi bani nu dau pe ce se întâmplă în România la nivel politic. Sunt un cetățean pe cont propriu, îmi asum acest statut, și încerc să mă descurc în viață strictamente din această postură. Aș face, totuși, un comentariu vis-a-vis de condiția periferică în care a ajuns populația trăitoare pe meleagurile carpato-danubiano-pontice. Studiez sistematic reacțiile acestei populații ciudate. O studiez, din cotlonul existențial în care mă refugiez ori de câte ori nu-mi convine situația, de câțiva ani. O studiez cu ochiul unui amator într-ale psihologiei sociale, dar și cu ochiul unui individ îndeajuns de trecut prin viață.

În urma studiului (aprofundat, zic eu), am ajuns la concluzia că, oricât ai cotrobăi de-a lungul și de-a latul mapamondului, e greu de găsit o etnie mai xenofilă (adică mai iubitoare de străini) decât etnia română. Mai hulitoare a propriei linii sangvine și mai dușmancă a propriei identități naționale. Mai îndrăgostită de o Securime pentru care patria a priori este doar o bazaconie și de o Procurorime făcută preș la picioarele acestei Securimi. Securimea neromână provine din sânul acestei populații, nu a venit din Cosmos cu farfurii zburătoare. De asemenea, partidele politice sunt expresia societății în care viermuiesc, nu a extratereștrilor de culoare verde.

În acest sens, o populație care este securistofilă, în majoritatea ei, nu poate fi reprezentată decât de partide politice controlate în totalitate de Securime. Într-un cuvânt, cu micile excepții care nu fac altceva decât să întărească regula, populația din spațiul carpato-danubiano-pontic are exact ceea ce merită.

FLORIN MATEI