Pentru români, în special pentru cei de dincolo de Prut, versurile poeziei „Limba noastră” și muzica sa reprezintă o autentică Marseilleză a Basarabiei. Dacă Marseilleza, devenită imn al Franței a fost compusă, atât text cât și muzică de căpitanul mason Rouet de Lise, la Strasbourg în noaptea de 25/26 aprilie 1792, după declararea războiului cu Austria, „Limba noastră”, imnul Republicii Moldova, este rezultatul îngemănării talentului creator a doi preoți români, mari iubitori de neam și țară. Este cvasi-cunoscut că poezia „Limba noastră”, inspirat elogiu adus limbii române, atât de oropsită la est de Prut, a fost scrisă de preotul Alexei Mateevici (1888-1917) și citită la Congresul învățătorilor din Basarabia (25-28 mai 1917), cu trei luni înainte de grăbita trecere în veșnicie a tânărului poet preot. Mai puțin cunoscut este faptul că linia melodică a fost compusă de alt vrednic de pomenire preot, Alexandru Cristea (1890-1942). Melodia compusă de acesta s-a făcut auzită pentru prima dată în 1938, la București, cu prilejul Concursului Național „Tinerimea română”, competiție la care a obținut „Premiul Excepțional”. Și mai puțin este cunoscută „istoria” pianului la ale cărui clape preotul Alexandru Cristea a zămislit inconfundabila linie melodică a „Limbii noastre”, istorie pe care o voi prezenta în continuare. Pianul preotului Alexandru Cristea a fost un Bechstein, produs la începutul secolului al XX-lea la Viena, capitala încă absurd prea venerată de mulți coetnici transilvăneni, rămași supuși afectiv locului unde trăia suveranul, naiv perceput ca „împăratul drăguțul”…Preotul Alexandru Cristea, a fost totodată un talentat compozitor, profesor de muzică, și dirijor de cor. În 1920 a fost hirotonisit diacon la Biserica Sfântul Gheorghe din Chișinău. În perioada 1927-1941 a fost diacon la Catedrala Mitropolitană din Chișinău. După trecerea în veșnicie, în anul 1942, pianul a ajuns în posesia unei rude, preotul Leonida Sava (1903-1995). Acesta, provenind dintr-o veche familie de preoți ortodocși basarabeni, a continuat tradiția familiei, studiind la Facultatea de Teologie și Drept din Cernăuți. A fost diacon la Mitropolia din Chișinău, unde a făcut parte din suita iubitorului de țară Mitropolit al Basarabiei Gurie Grosu, până în 1944 când s-a refugiat în țară, la Iași. A slujit cu iubire de Dumnezeu la Biserica Mănăstirii Frumoasa, fostă reședință de vară a domnitorilor Mihai Sturza și Grigore Alexandru Ghica. Părintele Leonida Sava a locuit cu preoteasa Claudia în casa parohială din fostul palat domnesc. De reținut că a fost nașul de botez al viitorului vrednic Mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală, cel care atunci când a fost tuns în monahism și-a schimbat numele din Leonida în Antonie (Plămădeală). Preotul Leonida Sava nu a avut copii. Cu puțin înainte de trecerea Styx-ului, i-a lăsat vechiul pian, la care preoteasa Claudia cânta magnific, finului său de botez, viitor medic Victor Bejan. Acesta, fiul unui renumit medic ieșean și al unei profesoare se trage dintr-o veche și respectată familie de preoți basarabeni, fapt ce a constituit o punte afectivă cu preotul Leonida Sava. De remarcat că medicul Victor Bejan, actualul mândru și fericit deținător al pianului a cântat de mic la acesta, fiind inițiat în tainele muzicii de către nașa sa, preoteasa Claudia. Onoranta relație de amiciție cu distinsul medic mi-a permis să văd acest pian, la locuința sa din Copou și să cunosc o bună parte a istoriei sale. Totodată, această amiciție, născută din nespusa iubire a ambilor de neam și țară, din pasiunea pentru istorie, mi-a dat posibilitatea de a-i cunoaște personalitatea complexă a ieșeanului Victor Bejan . Strălucit medic , mare iubitor și colecționar de artă (absolvent și a unui master în arte frumoase), talentat scriitor și nu în ultimul rând un mare OM! Victor Bejan este o garanție că pianul „limbii noastre” este pe mâini bune…

Închei cu îndemnul de a gândi și vota românește!