Din capul locului trebuie spus că xenofilii – adică, iubitorii de străini – nu sunt decât niște cetățeni incapabili să-și previzioneze propria nimicnicie.
Animați de un justițiarism bizar, călăuziți de un spirit revanșard greu de definit în termeni rezonabili și suporteri frenetici ai dublei măsuri, xenofilii sunt oameni extrem de periculoși.
Asemenea gen de indivizi reprezintă un pericol pentru societatea în sine fiindcă, la nivel existențial, xenofilia le marchează acțiunile și le determină modul de gândire, devenind, astfel, dușmanii propriei lor linii sangvine.
În ultimii ani, populația acestei țări a fost invadată, în majoritatea ei, de un haterism de-a dreptul nenorocit și cuprinsă de un curent auto-flagelator pur și simplu aiuritor. Mentalul colectiv este acaparat de un nihilism care, deseori, atinge cote îngrijorătoare de paroxism și care depășește pragul acceptabil al vehemenței. Celor mai mulți dintre cetățenii acestei țări le place să găsească tot felul de motive mioritice ca să accentueze ,,drama” de a fi român. Cei mai mulți scormonesc cu osârdie printre catrafusele imaginației (din dorința stupidă de a da noi valențe victimizării) ca să depisteze oareșce argumente la tânguiala perpetuă care îi caracterizează și se bucură al dracului de mult când pricinile cu care îi gratulează pe cosangvinii arătați cu degetul se mai și adeveresc. ,,Ți-am spus că suntem o țară de căcat!”, urlă – satisfăcuți – nemulțumiții neamului. ,,Nu ne mai facem bine în veci”, adaugă cei care găsesc o reală plăcere din a transforma bocetul de fațadă în epopee pastorală și vaietul periferic în etnomit.
Imboldul de a face nația română mai proastă decât este, mai leneșă și mai rea, nu va duce la nimic bun. Din contră, vom da sine-die apă la moară (ca să ne zugrăvească la fel) și națiunilor care nu ne sunt prietene. Cu un asemenea stigmat – autoimpus! – în curând nu vom mai putea scoate capul în lume de rușinea de a fi răi, hoți, corupți, leneși și dracul mai știe cum. Nu ne jenăm să ne atribuim toate defectele de pe planetă – de bună voie și nesiliți de nimeni – și nu ne punem deloc întrebarea, simpla întrebare, cui prodest? Măcar așa, în treacăt, să încercăm să aflăm care este schepsisul acestei lamentații perpetue și eminamente nefirești, care este argumentul inechivoc al xenofiliei duse dincolo de orice limită și ce fundament rațional are iubirea asta nețărmurită, dar eminamente stranie, față de străini…
FLORIN MATEI
Instalarea unei statui intro localitate din România necesita aprobarea unei instituții administrative. Ar trebui sa stim cine a dat aceasta aprobare.