De ceva vreme, cuvântul „reziliență” este tot mai prezent în discursul politic transatlantic. Impus inițial
pentru a exprima noua viziune (găselniță) privind specificitatea transformării Alianței Nord Atlantice,
deși semantica sa este subscrisă mecanicii și mai puțin socialului, „reziliența” tinde să devină tot mai
des folosită. Evident termenul a fost preluat (chiar prea obsesiv) și la noi unde, în discursul politic
autohton, orice transformare, indiferent de domeniu, dacă nu are (și) atributul de a fi „rezilientă” nu
face doi bani…Astfel, orice „proiect” e „focusat” pe „reziliență organizațională”, percepută ca abilitate
managerială de recuperare sau acomodare rapidă la situații nefavorabile sau schimbări. Și ca să dăm
la lumea civilizată de știre cât de profund ne frământă metafizic „reziliența”, cu câteva zile în urmă a
fost înființat cu tam-tam festivist, Centru Euro Atlantic pentru Reziliență. 
De reținut că acesta nu este un simplu institut de cercetare ca prea multe altele, consumatoare mai
mult sau mai puțin justificat (cel mai adesea) de bani publici (ca de exemplu Institutul Revoluției
Române, Institutul de Studii Populare, etc) și nici un discret institut național (ca Institutul Național
pentru Cercetare și Formare Culturală). Este mai mult chiar decât un centru de studii avansate, care
reprezintă excelența în cercetare (precum prea „utilul” Institut de Studii Avansate pentru Civilizația
Levantului ) și decât toate institutele Academiei Române! Este un centru euro-atlantic…Asta da nivel
de ambiție! Să ai un hab de „reziliență” euro-atlantică nu-i puțin lucru! Până la urmă este logică
asumarea deliberată a acestei responsabilități… Cine să-și fi asumat responsabilitatea transformării
pragmatice a NATO? SUA? Marea Britanie? Dar a UE? Germania și (sau) Franța?
Cu certitudine nu este vorba de subiectivism, în aprecierea faptului că numai noi „le avem” cu now
how-ul. Și când fac această afirmație am în vedere și cele 26 de obiective ale centrului. Și ce
obiective! Pe cât de pretențioase, de complexe, pe atât de nerealiste unele, fanteziste  și bombastic
formulate…De exemplu, centru:

• „elaborează și dezvoltă concepte, doctrine, metodologii de lucru, standarde și instrumente de lucru
  în domeniul rezilienței (așa ne consacrăm ca doctrinarii lumii civilizate);

• analizează evoluții globale transversale (nu altele nesemnificative!) pentru dezvoltareainstrumentelor de anticipare strategică în vederea ameliorării riscurilor care pot afecta reziliențasocietală, în contextul european și euroatlantic (adânc formulat, când noi nu numai că nu am anticipatde exemplu COVID-ul 19, dar am susținut prin prima voce a țării că „e o simplă răceală”!);

• asigură consultanță de specialitate în dezvoltarea politicilor publice în domeniul rezilienței (să vezi
  cum guvernele democrațiilor consolidate și think tank-urile americane se vor lupta pentru a beneficia
  de studiile și concluziile influencer-lor pe reziliență de la București…);

• dezvoltă și gestionează rețele naționale și internaționale de experți și practicieni, în vederea creșterii
  rezilienței…”

Conform Hotărârii de Guvern, centrul a fost înființat ca organ de specialitate al administrației publice
centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului de Externe. Activitatea sa este condusă
de un președinte, cu rang de secretar de stat (se putea altfel?), și de un vicepreședinte, numiți și
revocați în funcții de către premier și ministrul de externe. În organigramă sunt prevăzute nu mai puțin
de 70 de persoane! Acestora li se pot alătura ulterior experți  străini. Deși funcționează în cadrul
Ministerului de Externe, președintele acestuia este ordonator terțiar de credite și are în subordine
compartiment financiar…Dispune și de structură de audit (nu știu dacă pentru audit financiar sau de
sistem). Oare chiar era nevoie?

Sunt sceptic în ceea ce privește utilitatea sa reală. Nu vor reuși să-mi schimbe această  convingere
cele câteva publicații ce vor fi scoase (inclusiv în limbi de circulație internațională), nici conferințele ce
se vor organiza (nici chiar cele internaționale, cu invitați de notorietate transatlantică)…Doar va
permite oficialilor noștri să invoce cu mândrie centrul, ca o substanțială contribuție a României la
adecvarea NATO, UE, etc. la noile provocări de tot felul… Cât de naiv să fi că să crezi, că vor stabilii
direcțiile doctrinare de dezvoltare ale democrațiilor consolidate – și că acestea le vor acepta – tocmai
cei cărora le-a fost respins descalificant la Bruxelles, de două ori, Planul Național de Redresare și
Reziliență? Cum să crezi că cei ce nu te admit în Spațiul Schengen şi te monitorizează prin M.C.V,
cei ce nu te primesc în templul democrației fără viză, vor aștepta să le creionezi tu, statul tutoriat de
ambasadorii lor, direcțiile de dezvoltare? Poate doar să-ți valorifice studiile de reziliență pe domeniul
burselor, ca să-i luminezi timpuriu asupra riscurilor și amenințărilor pe Wall-Street, datorate
speculațiilor rusești și chinezești la cotațiile RASDAQ…

Sunt convins că Centru Euro Atlantic pentru Reziliență se constituie într-o nouă sinecură politică,
pentru apropiații celor aduși la putere de nereziliența în gândire a electoratului român. Desigur
sinecuri pe bani publici, nu puțini… Așa se fac reformele pentru „reziliență societală”…

gl.bg.(rz.), prof.univ.dr. Adrian Stroea